Tipărire
Sport
Accesări: 344

Cupa Primăverii la gimnastică ritmică va avea în 13 aprilie 2018 începând cu ora 15.00, în Sala de sport a Școlii Gimnaziale 9 Reșița. Concursul este organizat de Clubul Sportiv Școlar Reșița cu sprijinul DJST Caraș-Severin.

Evenimentul se adresează gimnastelor de performanță din țară, o competiție de tradiție unde participă trei cluburi sportive de performanță. Este confirmată participarea sportivelor de la cluburile sportive: CSS nr.1 Timișoara și CSU Oradea alături de gazda concursului CSS Reșița. Gimnastele vor concura la categoriile: mica gimnastă, categoria a IV-a, categoria a III-a, la junioare și senioare.

Prin această competiție sportivă se dorește susținerea unei educații pentru sănătate, promovarea gimnastici ritmice în rândul fetelor. Totodată, ne propunem valorificarea la maxim a potențialului individual pentru gimnastele de performanță, pentru a obține performanţe bune la  competițile oficiale ce vor fi organizate de Federația Romană de Gimnastică Ritmică.

DJST Caraș-Severin va acorda diplome, cupe, medalii și premii constând în echipament sportiv.